Neoplasmul este ”o structură nou formată”, anormală de țesut, ce are ca substrat o multiplicare aberantă locală sau sistemică a celulelor. În ciuda vieții destul de scurte a majorității animalelor, neoplazia reprezintă una din punctele de interes ale medicilor veterinari practicieni și a cercetătorilor, animalele furnizând informații utile privind cauza și tratamentul cancerului uman.
În ultimul deceniu cancerul a avut o creștere importantă la animalele de companie. Se estimează că unul din patru cazuri (câini și pisici) vor muri de cancer sau de afecțiuni secundare legate de această boală. Câinele are același mediu ambiant ca şi omul şi un regim alimentar în care se regăsesc şi alimentele utilizate de om, iar constantele fiziologice sunt foarte apropiate. Mai mult decât atât, în unele privinţe, neoplasmele câinelui au foarte multe asemănări cu tumorile umane.
Totodată, există o multitudine de factori care trebuie observaţi pentru a clarifica relaţia lor cu etiologia cancerului. Boala canceroasă la animalele de companie este o cauza principala a decesului acestora. Un impact major în supraviețuirea animalelor îl are alimentația, diferiți agenți infecțioși sau condițiile de mediu.
Toate tumorile, indiferent de caracterul lor malign sau benign au două component structurale de bază: parenchimul tumoral şi stroma tumorală. Parenchimul este alcătuit din cellule neoplazice care au proliferat şi pe baza lui se stabileşte terminologia – denumirea tumorii. Stroma este formată din ţesut conjunctiv şi vase de sȃnge.
În clasificarea tumorilor se folosesc mai multe criterii:
- Tumori benigne: - evoluţia acestora este favorabilă, nu produc metastazare şi nu pun în pericol viaţa animalului.
- Tumori maligne: - evoluţie gravă cu producerea de metastaze şi pun în pericol viaţa animalului.
Oncologia este ştiinţa medicală care se ocupă cu investigarea agenţilor cauzali determinanţi şi favorizanţi ai cancerului etapele malignizării modificările morfofuncţionale ale celulelor neoplazice, stabilirea strategiei de diagnostic diferenţial, prognosticul în funcţie de fiecare stadiu clinic şi a conduitei terapeutice individuale.
Tumorile benigne nu invadează țesuturile înecinate și nu se extind în alte locații ale corpului. Astfel, aceste tumori sunt de obicei curabile, fiind rareori responsabile de moartea gazdei.
Tumorile maligne, dacă rămân netratate, invadează țesuturile învecinate, pot disemina prin metastazare (”schimbarea locului”), în final ducând la moartea subiectului. Un aspect interesant este faptul că, tumorile țesutului nervos metastazează foarte rar, multe din ele fiind însă invazive, ducând în majoritatea situațiilor la moartea gazdei.
Majoritatea tumorilor prezintă un singur tip celular, iar numele neoplasmului reflectă tipul celular (mezenchimal sau epitelial) din care se presupune că tumoarea provine.
Tumorile mezenchimale își au originea din celulele embrionare mezodermice. Tumorile benigne originare din celulele mezenchimale sunt adesea denumite prin adăugarea sufixului –om la numele celulei de origine. Astfel, lipomul reprezintă tumoarea benignă a adipocitelor, iar fibromul este tumoarea benignă cu origine din fibroblaste. Tumorile maligne cu origine mezenchimală sunt denumite sarcoame. Prefixul utilizat la termenul menționat anterior indică țesutul de origine. De exemplu, liposarcomul reprezintă tumoarea malignă a adipocitelor, iar fibrosarcomul este tumora care prezintă în structura sa fibroblaste malignizate. Celulele care aparțin sistemului hematopoietic sunt considerate mezenchimale. Tumorile originare din celulele sanguine circulante, sau precursori ale acestora, sunt denumite leucemii (”celule albe”).
Toate cele trei foițe embrionare (endoderm, mezoderm, și ectoderm) pot da naștere unor structuri epiteliale precum și la tumori derivate din acestea. Termenii utilizați atât în cazul tumorilor epiteliale benigne cât și a celor maligne sunt adesea modificați de prefixe sau adjective care descriu fie aspectul lor, fie răspunsul indus de aceste tumori în țesutul învecinat. De exemplu, adjectivul ”scuamos” se folosește în cazul neoplasmelor epiteliale care prezintă diferențiere scuamoasă.
Tumorile benigne care își au originea în epiteliul glandular sunt denumite adenoame, indiferent de aspectul microscopic. De asemenea, termenul se utilizează și în cazul tumorilor care își au originea din țesuturi epiteliale non-glandulare dar care au o structură tubulară (ex. adenoame renale). Termenul de papilom se referă la o structură benignă exofitică care își are originea în epiteliile de suprafață, în timp ce polipul reprezintă o tumoare epitelială benignă localizată și originară de pe suprafața mucoaselor.